Eu, pur si simplu - Latest Blog Entries

Mai e ceva de spus?

Tue, 06 Jan 2009 05:46:00 -0600

Magia cuvintelor tale imi amorteste simturile. Daca ai vinde bilete pentru visele tale, as cumpara toata stagiunea...an de an...mi-as vinde sufletul pentru o bucata de ciocolata, as pluti pe aripile unui corb catre infinit, mi-as pierde mainile pe corpul tau, as alerga prin ploaie cu tine, m-as topi pe buzele tale, as uita de mine...de fiecare data am impresia ca nu iti spun exact ce ar trebui , dar stiu ca intotdeauna o sa gasesti aceasta fereastra digitala a sufletului meu si o sa iti pierzi clipele aruncandu-ti privirea pe cateva randuri ce poate din cand in cand te fac sa zambesti, sa plangi si de cele mai multe ori sa visezi. Mai e ceva de spus?

Bolboroseala haotica

Tue, 06 Jan 2009 05:32:00 -0600

Inca te caut...inca visez...inca sper...sunt un nomad calator in pustietatea lumii...simt nevoia sa evadez...sa ma pierd in bratele tale...sa te redescopar...sa te gasesc ascunsa in o mie de priviri...sa te ajut sa fii tu...sa te iubesc. Inca nu mi-am pierdut increderea in dragoste...poate doar o caut in alte locuri...poate gresesc si nu imi inteleg destinul sau poate nu vreau sa rup firul ce ma trimite catre un viitor implacabil. Poate ca locurile unde imi caut drogul este in viata si lumea altcuiva...poate ar trebui sa ma multumesc cu mai putin...poate ar trebui sa fiu normal...poate ar trebui sa incetez sa ma mai contrazic...poate o sa am curajul sa fiu eu si sa imi asum intreaga responsabilitate pentru iresponsabilitatea mea...poate ar trebui sa scriu si eu altceva in afara de bolboroseala asta haotica.

Cosmar acut

Mon, 05 Jan 2009 05:29:00 -0600

Intunericul este brazdat doar de lumina ce se strecoara dibace prin ferestrele generoase ale camerei noastre. Niciodata nu reusesc sa prind urma timpului cand suntem impreuna, si tot ce pot sa realizez este ca probabil ne apropiem usor de primele ore ale diminetii. Soarele nu a rasarit inca. Luna isi arunca lasciva ultimele raze. Noi stam imbratisati fara sa vorbim. In ciuda intunericului reusim sa distingem toate formele ce ne umplu camera, de la mobilier la fructele aruncate pe birou. Ma ridic in capul oaselor si, cu tine lipita de piept ma intind catre o banana. O prind cu doua degete si incerc sa o trag catre mine...atunci o umbra mata si mai neagra ca intunericul camerei incepe sa o absoarba si sa o macine...primul instinct a fost sa imi iau mana, dar apoi realizez ca asa ceva nu este posibil si ma incapatanez sa prind fructul galben inainte sa dispara...nu reusesc si atunci imi feresc degetele de umbra ce mistuie totul in calea ei...tu imi simti incordarea si te ridici...stupefiati, privim cum fiecare piesa de mobilier dispare si totul se pierde in acea gaura neagra...te ghemuiesti la pieptul meu si un scancet de teama iti scapa de pe buze. Eu incerc sa inteleg ce se intampla...tu tremuri si ma tii tot mai strans...pana cand o voce imi rosteste numele...prima oara pare o soapta...apoi creste in intensitate...tu rostesti hipnotic aceleasi litere ce imi compun numele...si atunci zaresc umbra din dreptul ferestrei...pare a fi un barbat sau un spirit sau cine stie...nu ii deslusesc privirea dar stiu ca ma provoaca..."Nu te ridica, ramai aici cu mine!!!!"...te tangui..."Daca toate astea chiar se intampla, suntem deja morti..."...este tot ce pot sa mai rostesc inainte sa ma reped urland, cu pumnii inclestati, catre intuneric...si totul se topeste intr-un muget de furie...

Revolta ta

Tue, 30 Dec 2008 17:42:00 -0600

Nu cred ca trebuie sa stau prea mult pe ganduri cand vine "vorba" de tine...de faptul ca imi lipsesti tot mai mult. Poate ca zac ca un muribund in lumea reala si lancezesc scobindu-ma in nas...asta dupa ce am gustat din ce inseamna, chiar si pentru o milisecunda, sa te iubesc. Da, citesti bine, si stii la fel de bine ca si mine ca nu exagerez...sa vreau sa renunt?...de ce?...hmmm...crezi ca mie imi este usor sa realizez de ce mizeria umana imi intineaza spiritul si ma rapune?...habar nu am...iar faptul ca sunt departe de tine, nu ca distanta sau timp, ci mai degraba ca si prezenta, este destul de greu de suportat. Justificare?...nu este cazul...scriu aceste randuri imaginandu-mi ca stau in fata ta si iti explic orice cu o privire, cu un gand soptit la ureche, cu o bataie de inima...tocmai libertatea in care am plonjat fara casca de protectie, libertatea de care depind acum ideile mele, este ceea ce imi lipseste...si doare...se pare ca esti un drog...iar cerebralul din mine urla din toate fortele sa ma opresc si sa ma lepad de halucinogenul existentei tale...de ce se intampla toate astea?...iar nu am nici o idee...nu este vorba de scenarii, de jocuri puerile cu mintea ta, cu tine...banuiesc ca incepi sa ma cunosti destul de bine si realizezi ca sunt ceva mai mult de atat...sunt cat se poate de deschis si comunicativ...dar in deschiderea mea se pot ivi si lucruri neplacute...mizerii...dejectii...ce te face sa crezi ca vreau sa renunt in ciuda tuturor semnelor, la clipa mea de nemurire?...la buzele tale?...la tot ceea ce reprezinti?...sunt prins intre contradictii si extreme...agonia este la ea acasa in mine...eu sunt agonia, ai uitat? Ne-am auzit si ne-am vazut...ne-am atins...am vorbit...si totusi nu ti se pare ca cel mai mult comunicam atunci cand ne privim? Cand nu ne pierdem in cuvinte?...Cand lasam straiele lumiii de-o parte si "ardem"?Cateodata vreau sa te aud spunand nimicuri, orice...sa citesti un colt de ziar...nu vreau sa imi zici nimic direct, pentru ca stiu ca ceea ce am eu nevoie nu se poate arunca in vorbe...vreau sa iti cunosc fiecare soapte, fiecare vis...sa te sorb ca pe o picatura de nectar...vreau sa te iubesc si sa iti simt bataile inimii in mine...vreau sa simti cu tot sufletul ca te revolti pe valurile marii ce se lovesc de tarm...te revolti pe gerul crunt ce iti ingheata obrajii...te revolti pe focul ce mistuie tot in calea sa...te revolti pe sangele ce iti incetoseaza privirea...te revolti pe fiecare secunda ce te desparte de mine...te revolti pentru ca trebuie sa imi scrii revolta ta, desi stii ca eu zambesc in noapte si uit de toate, numai de tine nu...tare mi-ar fi placut sa imi adormi in brate in seara asta, asa plina de revolta...

Amintirile unui trubadur

Sat, 27 Dec 2008 08:00:00 -0600

Cateodata cred ca esti un vis frumos...sau poate un gand pe care l-am avut pe la 17 ani...atunci cand nu aruncam blugii decat dupa ce atarnau bucati de material din ei...cand imi prindeam parul in coada ca sa fiu "decent"...cand inca preferam vodka sucurilor naturale...cand dormeam pe plaja si nu pierdeam nici un concert de roace...cand bocancii erau singurele incaltari pentru toate anotimpurile...cand faceam din noapte zi...cand "uitam" sa ma duc la scoala si preferam parcurile, acolo unde puteam sa scriu sau sa gandesc in liniste...cand vedeam rasaritul de soare pe cele mai frumoase acoperisuri ale blocurilor din Piata Romana...cand iubeam viata pentru tot ceea ce era...cand nu imi pasa de nimic...cand te-am asteptat sa mi te topesti pe buze ca roua pe firele de iarba ale diminetii...mai bine mai tarziu decat niciodata...bine ai venit in viata trubadurului ce isi toceste penelul pentru ochii tai...

..."el" e cel ce va scrie...

Sat, 27 Dec 2008 06:31:00 -0600

Stau ghemuit in spatele usii...am uitat de tot si de toate...sunt un om obisnuit, cu dorinte obisnuite, cu ganduri obisnuite...sunt gol pe dinauntru...sunt mediocru, sunt o imagine ce se pierde in multime, sunt lipsit de importanta si culoare. Sunt ascuns in cea mai mica camera a catedralei sufletului nostru...sufletul nostru al tuturor celor ce suntem prinsi aici...tristete, furie, zambet, intuneric, creatie, mediocritate...suntem toti aici, fiecare ascunsi in coltul lui, intre cei patru pereti ce ne reprezinta...cu totii privim sperati prin crapaturile ce ne brazdeaza usile si iesim doar sa picuram un strop din noi in "el"..."el" este cel ce ne aduna sau ne arunca cat mai departe in intuneric..."el" este al nostru...noi suntem ai "lui"..."el" e cel ce va scrie...

Altarul viselor blasfemice

Wed, 24 Dec 2008 04:55:00 -0600

Mirosul puternic de tamaie arsa imi reaminteste ca fac parte si din aceasta lume. Coloanele imense de marmura sunt parca legate de tavan cu cabluri groase de aur. Perdelele rosii si grele de catifea separa totul de lumea de dincolo. Pe o lespede de piatra sangele proaspat al unui bivol reflecta luminile miilor de lumanari. Aici ma simt acasa. Gandul si constiinta generala imi dau forma si ma aduc printre ei. Sunt atat de mici si temporali, dar atat de puternici in credinta si uniune incat cateodata imi alina singuratatea. Temporalitatea lor imi este straina si clipele lor se scurg infinit de repede. Suflarea lor prinde culoare intr-un corp ce se topeste de fiecare data cand clipesc. Nu m-au auzit dar au simtit ca prezenta mea reprezinta eternitatea. Copilele lor invesmantate in robe albe incearca sa ma simta si sa poarte printre ei energia pe care o eman. Dintre toate, una singura pare sa aiba puterea sa ma “vada”. Privirea ei ma arde. Parul este de culoarea sangelui iar buzele ei rostesc cuvinte pe care la simt…este atemporala si se prinde vesnic in alt trup. Este cea ce paseste parca fara greutate peste suvoiul de sange. In timp ce roba ii aluneca de pe umeri, trupul ei se infioara la fiecare apropiere a spiritului meu. Este atat de umana si in acelasi timp vesnica…este dimineata…din nou…

…esti…esti…esti…vei fi…

Wed, 24 Dec 2008 04:53:00 -0600

Mi-am prins mantia neagra pe spate si ma ascund in intunericul aripilor ce ma poarta catre tine. Esti o picatura de sange pe o coala de hartie alba. Esti un rubin prins grobian intr-o rama de aur ce te aseaza pe un deget. Vrei sa te pierzi in mainile mele, iar eu vreau sa te fur…esti cea mai frumoasa minciuna pe care a trebuit sa o spun sau poate sa o cred vreo-data…esti ca o placa de marmura ce se aprinde asemeni carbunilor perpeliti prin flacari. Esti iadul in care ma simt viu. Esti imposibila…esti ireala…esti pierduta…apartii privirii mele si te pot ascunde cu o singura clipire…esti o adiere rece…esti contradictie si culoare…esti a mea si ma voi intoarce vesnic sa iti reamintesc ca te-am respirat…esti…esti…esti…vei fi…

Despre tine...ganduri razlete

Wed, 24 Dec 2008 04:50:00 -0600

Imi caut inspiratia in imagini si arome, in acordurile pierdute ale unei melodii ce ma obsedeaza. Imi caut inspiratia in tine. In fiecare privire si gand frumos. In fiecare atingere. Esti atat de frumoasa si altfel in acelasi timp. Esti atat de pierduta in bratele mele si totusi atat de prezenta si de vie. Esti tot ce mi-am dorit si ce am crezut ca este imposibil de gasit. Esti o fantasma…un vis. Esti o voce, o soapta…esti o pagina de cuvinte ce ma elibereaza de orice constrangeri, de orice prejudecati. Esti libertatea prinsa intr-o colivie de aur. Esti atat de aproape incat ma infioara gandul ca te-as putea avea si te-as putea pierde prin tot ceea ce reprezint. Prin tot ceea ce nu pot sa schimb. Prin mine. Prin asteptari ce poate nu se vor indeplini nicicand sau poate se vor indeplini prea repede. Printr-o viata normala si plina de constrangeri si nemultumiri. Prin ganduri ascunse si minciuni. Prin rautati si lacrimi. Prin fiecare secunda ce as petrece-o departe de tine sau prea lipit de inima ta. Prin normalitate, banal si monotonie. In fiecare zi ma pregatesc sa renunt si ma descopar dependent de cuvintele tale. In fiecare zi ma pregatesc sa ma pierd in gri si apoi adorm visand in culori la tine…zambesc in somn si vreau sa te iubesc si te iubesc ca un nebun stiind ca o sa doara ca naiba atunci cand te voi pierde…vreau sa pot si nu pot…te vreau si ma arunc in necunoscut…sunt si habar nu am ce sunt sau ce mai sunt…scriu si nu stiu ce scriu sau ce as mai putea scrie…dar sunt sigur ca tu ai sa te pierzi in cuvintele mele si poate o sa ne intalnim acolo…acolo…unde este oare acolo?…

Nu am crezut nicicand…

Wed, 24 Dec 2008 04:48:00 -0600

Nu am crezut nicicand ca linistea o sa fie atat de greu de gasit. Cateodata ma pierd in agitatia cotidianului ce ma inconjoara si uit de mine. De adevaratul eu…ma pierd in amanunte nesemnificative si nimicuri. Cateodata chiar mi-ar placea sa dispara toti. Sau sa dispar eu. Sa uit de cotidian si sa imi gasesc linistea si placerea de a scrie pe marginea unui lac, asezat pe o buturuga mai veche ca timpul. Sa imi asez gandurile pe hartie si sa nu imi pese de rigorile societatii, de bani, de statut social si impozite, de datorii si cotatii bursiere, de politica, de nimic…sa simt picaturile de ploaie pe piele si sa nu imi pese de raceli si medicatie…sa te am langa mine si sa ne plimbam prin paduri vesnice fara sa ma gandesc daca o sa ma parasesti sau nu…sa traiesc fiecare clipa fara trecut si fara viitor. Sa fiu prezent intr-un prezent continuu. Nu am crezut nicicand ca linistea o sa fie atat de greu de gasit…

Si realitatea poate fi de vis, nu-i asa?

Sat, 20 Dec 2008 19:11:00 -0600

Am fost curios si am privit spre spatiul ce se crea in inima spiralei. Pana sa te zaresc din nou, deja incepusei ascensiunea…iti urmaream auditiv pasii catre planurile superioare…apoi ti-am auzit vocea…”Nu vii?”…si te-am urmat…pas cu pas, scarile ma purtau catre o destinatie ametitoare. Parul tau era prins intr-o coada impletita in arcuiri si treceri de la un umar la celalalt. Tot universul era al nostru…Nu ne venea sa ne credem ochilor…eram singuri pentru prima oara, departe de teatrul viselor…fiecare atingere…fiecare fir de parfum…fiecare zambet. Nu m-am putut abtine sa nu imi plimb obrazul pe gatul tau…nu te-ai putut abtine sa imi atingi buzele…te-am imbratisat si am descris un cerc in inima spiralei…si realitatea poate fi de vis, nu-i asa?

Fructul vietii

Thu, 18 Dec 2008 03:32:00 -0600

Pasesti timid in fata mea. Mai degraba cred ca incerci sa te obisnuiesti cu fiecare bucata de pamant pe care pui piciorul. Ma tii stras de maini si spatele iti e lipit de pieptul meu. Pasim in acelasi ritm catre inainte. Ai incredere in mine si incerci sa faci abstractie de esarfa cu care te-am legat la ochi. Din cand in cand iti scapa un suspin de surpriza sau de emotie atunci cand cate o creanga uscata iti trosneste sub talpi. Eu te ghidez usor catre infinit…nu ti-am spus unde mergem, ti-am cerut doar sa ma lasi sa te conduc…sa ai incredere…si ai zambit incurcata inainte sa imi iei chiar tu mainile si sa mi le duci catre chipul tau. Apoi te-ai abandonat pur si simplu. Fosnetul frunzelor ne infioara auzul si parca ne strecoara vantul sub haine. Cate o pasare ratacita in prag de seara isi mai zbate aripile catre liniste. Am grija sa nu te zgarie crengile razlete ale paznicilor padurii si te conduc catre nestiut. Pasesti fara sa intrebi nimic. Inima iti bate tot mai tare pe masura ce ne afundam in padure. Lumea a ramas undeva in urma. Suntem doar noi. Ne oprim…tresari si incerci sa iti duci mainile catre chip…te opresc usor si intelegi ca asteptarea se mai prelungeste putin. Te intorc catre mine si te sarut…tresari iar, dar apoi devii miere pe buzele mele. Iti desfac usor legatura de deasupra ochilor si te las sa ma privesti. Lumina flacarilor se joaca salbatic pe chipul meu…sunt fericit…zambesc si ma hranesc cu surprinderea ta. Degetele tale aluneca pe pieptul meu gol si incearca sa refaca conturul desenelor ce imi brazdeaza pielea. Iti las umerii goi, dupa ce rochia se prabuseste pe glezne. Nu este frig, dar goliciunea trupurilor noastre infioara padurea. Te prind de mana si ne intoarcem catre lumina. La baza stejarului ce straluceste in intuneric, cuprins de flacarile ce nu il mistuie, un sarpe se incolaceste lasciv pe un mar rosu ca sangele…ma aplec cu incredere si prind marul cu mana dreapta, in timp ce tu incerci sa ma tragi catre inapoi…siguranta mea te vrajeste…reptila rece ca gheata se trage in lateral si ma priveste hipnotic. Marul este al meu…ma intorc catre tine si ti-l apropii de buze…ochii tai sunt mari de uimire…pupilele ti se dilata in timp ce musti din fructul vietii…”…eu sunt Adam…bine te-ai intors in Eden…Eva!”

…sunt cu tine…conteaza altceva?

Wed, 17 Dec 2008 06:45:00 -0600

Iti simt buzele…deschid usor ochii si incerc sa privesc…am o pofta nebuna de tine. Bratele mi se incordeaza mecanic si te prind ca intr-o capcana. Privirea ma doare, dar iti simt respiratia pe gat. E frig in camera si simt tot mai bine caldura trupului tau. Oare de cat timp zac inconstient?…nu conteaza…esti cu mine…oare esti tu?…normal…ce gand stupid…iti simt parfumul. Incerc sa ma ridic si nu ma lasi…incerci sa te ridici si te prind de mana…de ce vrei sa pleci?…vorbesc, dar cuvintele parca nu vor sa imi iasa din gura. In semi intunericul din camera te vad zambind. Nu te mai impotrivesti si te lasi prada asternutului in care ne-am pierdut aseara…ce zi e azi?…oare cat e ceasul?…cum ma cheama?…cine sunt?…aaaaahhh…ce e cu zgomotul asta de ganduri…sunt cu tine…conteaza altceva?

Testamentul unei mari iubiri

Wed, 17 Dec 2008 02:57:00 -0600

As vrea sa ma ierti inainte sa incep…as vrea sa incerci sa intelegi…as vrea sa iti pot explica…as vrea sa iti pot arata tot ce este in mine…fiecare minciuna, fiecare speranta, fiecare lacrima, fiecare cuvant ce poate se pierde inainte sa fie rostit…fiecare piedica pe care adevarul mi-o pune…fiecare fapta pe care nu am reusit sa o infaptuiesc nicicand…am crezut ca este mai usor…am crezut ca pot uita de mandrie si de mine…am crezut ca pot sa uit de constiinta…am crezut ca imi pot tine promisiunile…am crezut ca mai pot fi om…am crezut ca imi pot planui…inca mai cred ca iti pot explica…inca ma mai inec in cuvinte…inca incerc sa prind o gura de aer si sa nu ma repet…sensul textului meu nu este ce ar trebui sa fie sau poate este exact ce ai nevoie…inca citesti?...inca ai rabdare?...inca ma mai astepti?…inca mai visezi frumos?...atunci poate ar trebui sa stii ca te-am iubit dintotdeauna…dinaintea minciunilor…dinaintea iluziilor…dinaintea realitatii…dinaintea zilelor tale si a gandurilor ce se astern pe o panza undeva pe un perete…iarta-ma ca am indraznit sa fiu slab…sa uit de tot si sa incerc sa fiu altfel…sa ma pierd in lumi ce nu ma cunosc si nu ma vor…eternitatea mi-a ros hainele si inima…mi-a inghetat sangele si mi-a luat umbra…iti amintesti de mine?...

Cavalerii sfarsitului

Wed, 17 Dec 2008 02:55:00 -0600

Sunt ca un ostas batran care isi trage armura dupa el si isi fereste ranile de vantul rece si taios. Sunt prins intre fronturi si intre armate, intre razboaie si cadavre. Zdrobesc la fiecare pas oasele celor ce au crezut in acelasi steag si au luptat sub aceeasi comanda. In afara de croncanitul corbilor si fumul ce se ridica din limbile de foc ce topesc trupuri, nu percep decat noroiul in care ma afund. Inaintez greu si totul ma doare. Nu mai am pentru ce sa lupt, nu mai am in ce sa mai sper. Si totusi ceva sau cineva m-a tinut in viata si mi-a ridicat bratul mai sus si mai iute decat cel al dusmanului. M-a ferit de taisul sabiilor, m-a vindecat de otrava sagetilor lor. Mi-a dat in fiecare dimineata puterea sa revad rasaritul. Sunt pierdut intr-o lume pe care nu o mai recunosc. Vad prin fum siluetele altor soldati ce se deplaseaza asemeni mie, fara un punct comun, fara directie. Din cand in cand privirile ne razbat din intuneric. Nu ne bagam in seama, chiar daca poate cu cateva clipe in urma ne-am fi retezat membrele cu o placere animalica. Suntem ai nimanui. Sunem vii intr-o lume moarta ce ne refuza prezenta si nu ne mai cere ajutorul. Suntem trecutul unui viitor ce nu va mai incepe nicicand. Suntem sfarsitul…

Ma intreb...cum o sa fie?...

Mon, 15 Dec 2008 04:58:00 -0600

Ma intreb ce o sa iti spun prima oara cand ne vom vorbi?…pana acum nu am simtit nevoia. Ne-am stapanit cuvintele si le-am aruncat pe pagini intregi de marturisiri si trairi. Ne-am privit, ne-am gustat aroma, parfumul. Ne-am imaginat scenarii si am trait povesti. Ne-am aruncat unul in visele celuilalt, dar nu ne-am vorbit. Cum o sa sune “te iubesc!”?…Cum o sa fie “imi e dor de tine…”? Cum o sa ne spunem “mai stai…”? O sa am nevoie de toate astea ca sa iti comunic trairile mele? Dar tu?...O sa ne citim gandurile? O sa avem o coala alba de hartie sau poate un colt de ziar pe care o sa ne scriem, chiar si atunci cand vom fi fata in fata? Nu am nici cea mai mica idee…probabil ca vom zambi incurcati si ne vom suprapune tendinta de a rosti un cuvant…ne vom opri si vom pufni in ras…ne vom saruta si vom pierde nopti in care ne vom deschide sufletele pentru a il hrani pe celalalt cu lumea sa. Vom vorbi asa cum nu am mai vorbit pana acum…vom fi noi…

…pentru doua suflete, pentru doua corpuri, pentru noi…

Mon, 15 Dec 2008 04:46:00 -0600

Dragostea se ascunde in cele mai neobisnuite locuri. Se lasa usor descoperita, dar de cele mai multe ori apare sub alte fete. Ne inselam si incarcam sa o luam de la capat, sperand ca intr-o buna zi vom intalni dragostea adevarata…nu ai de unde sa stii cum este dragostea adevarata pana cand nu o vei intalni…trebuie sa o simti pe “pielea ta” ca sa realizezi ce te-a lovit cu adevarat. Intelegi?…la mine este mult mai simplu…eu m-am mintit de fiecare data ca cea pe care o am in fata ochilor este marea mea dragoste. Am suferit, m-am bucurat, am trait o poveste de dragoste imaginara alaturi de niste iluzii. Mai devreme sau mai tarziu vraja s-a spulberat sau eu am obosit sa ma mai joc, sa ma mai prefac, si am iesit. Pot sa fiu omul cu 1000 de chipuri, omul cu 1000 de trairi…cate o traire pentru fiecare iluzie…poate si mai multe…dar m-am plictisit. Mi-am ghidat trairile dupa o promisiune facuta printre lacrimi. Si pana acum m-am tinut de cuvant. Nu am vrut sa raman in urma si am incurcat destine ce poate nu trebuiau sa isi murdareasca paginile cu mine. Nu am vrut sa fiu altfel si am intrat in hora. Acum…nu imi mai pasa de nimic. Vreau decat sa simt. Vreau sa te iubesc pur si simplu…vreau sa ma iubesti pur si simplu…fara masti…fara iluzii…doar noi…trairi peste granitele ignorantilor ce se inhama la un drum bine batatorit de ceilalti. O iubire neconventionala intr-o lume in care iubirea exista doar asa cum o descriu altii. O iubire scrisa de mainile noastre. O iubire, doua, trei, sute…pentru doua suflete, pentru doua corpuri, pentru noi…

Erotica

Mon, 15 Dec 2008 03:15:00 -0600

Stiu ca visez…trebuie sa fie vis…nu mai sunt sigur…habar nu am…ce rost are sa pierd clipele, fie ele vis sau realitate, in contradictie de realitati…Apas pe clanta cu incredere si pasesc. Usa scartaie din toate balamalele si aluneca greu catre interior. Un miros intens de scortisoara imi umple narile…Oare se poate arde scortisoara pentru aroma?…ma astepti in capatul unui hol nu foarte lung, dar destul de intunecat. Mi-au trebuit cateva momente ca sa fiu sigur ca esti tu…incep sa disting culorile si detaliile. Esti in picioarele goale si ai infasurata pe corp o esarfa verde prin care pot sa iti vad sanii. Esarfa iti acopera parul, care insa protesteaza si arunca cateva suvite catre privirea mea. Contrastul ma incanta. In timp ce pasesc catre tine imi arunc tricoul pe jos…nu as vrea sa nu iti simt cadura corpului pe piele. Zambesti si fara nici un cuvant pasesti catre inapoi, intrand intr-o camera luminata de cateva zeci de lumanari. Nu te mai vad si incep sa merg mai repede. Pasesc pe covorul moale si talpile mele apreciaza trecerea de la gresia rece…Cand am ramas fara incaltari?… Esti asezata pe marginea patului si usor incepi sa iti departezi picioarele…esarfa se pierde in intensitatea momentului si se evapora. Ma asez in genunchi la marginea patului, te prind cu mainile de solduri si te trag care mine. Sanii iti tresalta in timp ce te intinzi pe spate si te lasi prada gurii mele. Stiam ca o sa fii asa de dulce. Limba mea nu se mai satura sa guste…sa guste…sa guste…feminitatea ta cade prada si degetelor mele, si te simt cum vibrezi. Te ridici usor si incepi sa ma privesti…Oare sunt chiar aici?…te musc de interiorul coapsei si tu gemi…ma tragi de par catre gura ta…ma incapatanez si iti opun rezistenta…alunec catre buric…abdomen…sani…ma opresc ca hipnotizat si ii prind in palme…zambesti si incerci sa imi acoperi mainile cu mainile tale…departe de capitulare te arcuiesti si ma musti de umar…tresar surprins si te coplesesc cu trupul meu…te incolacesti peste coapsele mele si ma tragic salbatic in tine…umarul inca ma doare dar nu ma pot concentra decat asupra ochilor tai…sunt in transa…picaturi de sudoare incep sa mi se desprinda de pe tample. Suntem prinsi intr-o miscare ce nu respecta reguli…suntem unul…camera dispare…totul incepe sa se dematerializeze…tu inca gemi si ma tii strans de spate…nu stiu daca picaturi de transpiratie imi aluneca de sub strangerea degetelor tale sau este sange, dar nu ma pot opri…oare visez?…oare?…

O schimbare de priveliste

Mon, 15 Dec 2008 02:18:00 -0600

Nu stiu de ce am urat intotdeauna penibilul, dar mai ales momentele banale, tipice. Monotonia…comunul…acceptarea unei realitati impuse…uniformizarea…Dar in aceeasi masura detest impunerea unei imgini exagerate, care pana la urma devine banala prin agresivitatea cu care este adoptata de multi altii. Diferenta ar trebui sa vina din interior, din atitudine. Manifestarile vestimentare si uneori cele agresiv autoflagelatoare apartin unor oameni obisnuiti ce simt nevoia sa iasa din rand, dar sfarsesc prin a intra in alt rand. Secretul nu este sa schimbi locurile, randurile, statuturile sociale. Tot ce ar trebui sa faci e sa te ridici pe varfuri si sa realizezi cat de departe esti de marginea turmei. Sau macar sa realizezi ca se poate si altfel. Uneori e atat de simplu. Dar de cele mai multe ori va trebui sa treci peste “cadavrul” tau. Oricum merita sa incerci…macar schimbi putin privelistea inainte sa iti reiei marsul fortat…

O sa?...

Fri, 12 Dec 2008 07:52:00 -0600

Astept ca un copil primul fulg de nea ce se va asterne pe nasul tau...o sa te strambi usor in timp ce o picatura de apa o sa ajunga pe buzele mele. O sa te pierzi intr-o mare de aburi in timp ce o sa incerci sa ma prizi de gat ca sa ma saruti...o sa te tin in brate ca si cum ar fi ultima clipa in care aerul o sa imi intre in plamani. O sa imi dezmortesc palmele in buzunarele de la spatele pantalonilor tai. O sa ai obrajii rosii ca parul. Nu o sa ma intrebi nimic si o sa te astepti sa iti spun tot. O sa alergi prin zapada catre cabana si o sa ma chemi cu degetele grupate strategic in manusa. O sa lasam baltoace mici pe parchet in timp ce ne vom arunca hainele pe nicaieri. O sa iti simt mainile reci pe piept si o sa ma intind catre stropii de apa fierbinte. O sa te sarut prin perdeaua de aburi si o sa te simt alunecand usor catre infinit...O sa?